Home » D:News » Motivul ştiinţific pentru care persoanele vârstnice sunt mai uşor de înşelat

Motivul ştiinţific pentru care persoanele vârstnice sunt mai uşor de înşelat

Motivul ştiinţific pentru care persoanele vârstnice sunt mai uşor de înşelat
Publicat: 05.12.2012
Un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la UCLA vine să explice motivul pentru care oamenii în vârstă sunt mai vulnerabili şi mai uşor de înşelat.

Elizabeth Castle de la departamentul de psihologie al UCLA a realizat un studiu pe 143 de indivizi, 40 de bărbaţi şi 103 femei. Dintre aceştia, o parte se încadrau în grupa de vârstă 20-42 şi o parte aveau între 55 şi 84 de ani. 

Într-un prim experiment, subiecţii au analizat chipurile unor oameni care, ulterior fuseseră caracterizaţi pe baza trăsăturilor fizice drept: de încredere, neutri sau oameni în care nu poţi avea încredere. Astfel s-a constatat că ambele grupuri i-au recunoscut destul de bine pe cei de încredere şi pe cei neutri. În ceea ce priveşte cea de-a treia categorie, a oamenilor ale căror expresii faciale indicau că nu te poţi baza pe ei, peroanele în vârstă au spus despre ele că par de încredere şi abordabile. 

În cel de-al doilea experiment, oamenii de ştiinţă au scanat creierele participanţilor folosind tehnici de imagistică cu rezonanţă magnetică. De această dată, experţii au descoperit că în cazul subiecţilor tineri o regiune din creier numită insula anterioară devenea activă atunci când subiectul analiza încrederea pe care i-a inspira un chip. În schimb, în cazul peroanelor vârstnice, această zonă, deşi se activează, ea funcţionează mult mai lent decât în cazul tinerilor. 

„Sistemul visceral de avertizare care îi ajută pe tinerii adulţi să fie precauţi, nu funcţionează la fel de bine în cazul persoanelor în vârstă”, au notat oamenii de ştiinţă în studiu. 

Sursa: LA Times

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase